Dante Alighieri

Da Uicchipèdie, 'a 'ngeclopedije lìbbere.
Sandro Botticelli: Dante Alighieri

Dante Alighieri (Firenze, 'mbrà 'u 22 masce e 'u 13 sciugne 1265 – Ravenna, 14 settemmre 1321) ha state 'nu poete, screttore e politeche tagliàne.

Conziderate l'attane da lènghe tagliàne, jè l'autore d'a famose Commedia.

'U nome sue, seconde 'a testimonianze de Jacopo Alighieri, jè 'nu ipocoristeche de Durante:[1] jndr'à le documinde ere seguite da 'u patronimeche Alagherii o da 'u gentilizie de Alagheriis, invece 'a variante Alighieri se affermò sulamende cu l'avvende de Boccaccio.[2]

Jè canusciute in Itaglie cumme 'U Somme Poete (in tagliàne Il Sommo Poeta), e assaije vote jè semblicemende chiamate pe antonomasie 'U Poete (in tagliàne Il Poeta).

Biografije[cangecange 'a sorgende]

Le prime anne e le origgene d'a famigghie[cangecange 'a sorgende]

Casa de Dante a Firenze

'A date de nascite de Dante jè scanusciute pure ce, in genere, avène eindicate atturne a 'u 1265, sus 'a base de certe allusione autobiografeche repurtate jndr'à Vita Nova e jndr'à cantica de l'Inferne - ca accumenze cu 'a frase "Nel mezzo del cammin di nostra vita": siccome ca jndr'à otre opere sue, seguenne 'a tradizione ben note, 'a metà d'a vite de l'omme avenève conziderate de 35 anne, e siccome ca 'u viagge immagginarie se ste svolgeve jndr'à 'u 1300 se vè arrive proprie a 'u 1265. Certe verse d'u Paradise ne dicene pò ca jidde nascìe sotte 'u segne de le Gemelle, allore jndr'à 'nu periode 'mbrà 'u 21 masce e 'u 21 sciugne:

«L'aiuola che ci fa tanto feroci,
volgendom' io con li etterni Gemelli,
tutta m'apparve dà colli a le foci;
poscia rivolsi li occhi a li occhi belli.»

(Paradise, Cande XXII, 151-154)

Seconde rifereminde indirette jè possibbele pò risalìe a 'a date de nascite de Dante jndr'à 'u periode combrese 'mbrà 'u 14 masce e 'u 13 sciugne d'u 1265. Comungue, ce scanusciute jè 'u sciurne d'a nascita soje, non g'è scanusciute quidde d'u battezze: 'u 26 marze [[[1266]], sabbate sande. Quidde sciurne avenèrene purtate a 'u sacre fonde tutte le nate de l'anne pe 'na solenne cerimonie collettive. Dante avenìe battezzate cu 'u nome de Durante, po sincopate in Dante, in ricorde de 'nu parende ghibelline.[3]

Boccaccio conde ca 'a nascita soje avenìe preannungiate da lusinghiere auspice. 'A mamese de Dante infatte, appicche apprimme de farle nascere, avìe 'na visione: sognò de acchiarse sotte a 'nu laure ierte ierte, in mmienze a 'nu prate larie larie cu 'na sorgende zambillande inzieme a 'u peccinne Dante appena nate, e de vedè 'u peccinne allungà 'a mane piccenne verse le fronde, mangià le bacche e trasformarse jndr'à 'nu magnifeche pavone.[4]

Dante nascìe jndr'à l'imbortande famigghie fiorendine de le Alighieri, legate a 'a corrende de le guelfe, 'n'alleanze politeche coinvolte jndr'à 'na comblesse opposizione a le ghibelline; le stesse guelfe se dividerene pò jndr'à "guelfe vianghe" e "guelfe gnure".

Dante credeve ca 'a famigghia soje discendeve da le andiche Romane (Inferne Cande XV, 76), ma 'u parende cchiù lundane d'u quale jidde face 'u nome jè 'u trisavole Cacciaguida de le Elisei (Paradise Cande XV, 135), vissute atturne a 'u 1100. Da 'u punde de viste giurideche allore 'a presunde nobbiltà ca avere derivate da sta ascendenze, già ca ere dubbie pe le fatte sue, se avère comungue estinde jndr'à 'u timbe. 'U nonne paterne, Bellincione, ere 'nu popolane, e 'nu popolane spusò 'a sore de Dante[4].

L'attane sue, Aleghiero o Alaghiero di Bellincione, faceve 'a none gloriose professione de compsor, cangiaturnise, cu 'a quale riuscì a procurà 'nu dignitose decore a 'a numerose famigghie. Ere 'nu guelfe ma senze ambiziune politeche: pe quiste le ghibelline, apprisse 'a battagghie de Montaperti non giu esiliarene cumme a otre guelfe, giudicannele 'n'avversarie none pericolose[4].

Dante jndr'à 'n'affresche de Luca Signorelli

'A mamese de Dante ere Bella degli Abati: Bella ere 'u diminutive de Gabriella, Abati ere 'u nome de 'n'imbortande famigghie ghibelline. De Jedde se sape picche. Dante no ne parle maje[4]. Murìe quanne Dante avère cinghe o sei anne e Alaghiero subbete subbete se renzurò cu Lapa di Chiarissimo Cialuffi ca mettìe a 'u munne Frangische e Tana (Gaetana) e pò essere pure - ma pò essere state pure fighe de Bella degli Abati - 'n'otra figghie arrecurdate da 'u Boccaccio cumme mugghiere d'u banditore fiorendine Leone Poggi e mamese de l'amiche sue Andrea Poggi. Se penze ca jedde se riferisce Dante jndr'à Vita nova (XXIII, 11-12), chiamannele «donna giovane e gentile [...] di propinquissima sanguinitade congiunta».

'U matremonie e 'a carriera politeche[cangecange 'a sorgende]

Quanne Dante tenève dudece anne, jndr'à 'u 1277, avenìe congordate 'u matremonie sue cu Gemma, figghe de Messer Manetto Donati, ca cchiù nnande spusò a l'età de vend'anne. 'Nzurarse in età accussì precoce jndr'à chidde timbe ere assaije comune e a quedd'epoche ere 'na cerimonie 'mbortande, ca richiedeve atte formale sottoscritte nnande a 'nu notaie. 'A famigghie a quale Gemma appartenève - le Donati - ere une de le cchiù 'mbortande jndr'à Firenze tarde-medievale e cchiù nnande addevenìe 'nu punde de riferimende pu schieramende politeche opposte a quidde d'u poete, le guelfe gnure. Politicamende Dante apparteneve a 'a fazione de le guelfe vianghe, ca pure acchiandese jndr'à lotte pe le investiture schierate cu 'u Papa, condavane 'nu sacche de famigghie d'a nobbiltà signorile e feudale, cchiù andiche, e erane condrarie a 'nu eccessive aumende d'u potere temborale papale: Dante in particolare, jndr'à l'opera soje De Monarchia, auspicave 'n'indipendenze d'u potere 'mberiale da 'u Papa, pure recanoscennele a st'urteme 'na superiore autorità morale.

Da Gemma Dante avìe ttre file: Jacopo, Pitre e Andonia. Andonie devenìe monaca cu 'u nome de Sora Beatrice, pare jndr'à 'u Convende de le Olivetane a Ravenna. Se dice ca ere figghie sue pure 'nu certe "Iohannes filius Dantis Aligherii de Florentia", ca iesse cumme testimone jndr'à 'n'atte d'u 21 ottommre 1308 a Lucca.

A Firenze avìe 'na carriera politeche de discrete 'mbortanze: apprisse 'a trasute in vigore de le regolaminde de Giano della Bella (1295), ca escludevane l'andica nobbiltà da 'a politeche permettenne a le cete intermedie de avè ruole jndr'à Repubbleche, avaste ca erene iscritte a 'n'Arte, Dante se immatricolò a l'Arte de le Midece e Speziale.

'A serie satta satte de le ingareche politece sue non g'è canusciute, purcé le varbale de le assemblee onne sciute perse. Comungue, attraverse otre fonde, s'à putute recostruì bbona parte de l'attività soje: avere state jndr'à 'u Consiglie d'u popole da 'u novemmre 1295 a l'abbrile 1296; avere state jndr'à 'u gruppe de le "Savi", ca jndr'à 'u decemmre 1296 rinnovarene le norme pe l'elezione de le Priori, ca erene le massime rappresendande pe ogne Arte; da 'u masce a 'u settemmre d'u 1296 facìe parte d'u Consiglie de le Cinde. Avenìe mannate certe vote cumme ambasciatore, cumme jndr'à 'u masce d'u 1300 a San Gimignano. 'U stesse anne facìe 'u priore da 'u 15 sciugne a 'u 15 aguste.

Pure ca jidde apparteneve a 'u partite guelfe, jidde cercò sembre de osteggià le ingerenze d'u nemice acerrime sue Papa Bonifacio VIII. Cu l'arrive d'u cardinale Matteo d'Acquasparta, inviate cumme pacere, almene nominale (ma avveramende spefite da 'u Papa pe ridimenzionà 'a putènze d'a vanne de le guelfe vianghe, jndr'à quidde periode in piene ascese sus a le Gnure), Dante cercò, cu successe, de ostacolà l'operate sue e ere in cariche duranne 'u difficile mumende jndr'à 'u quale 'u cardinale muvìe 'n'esercite da Lucca condre Firenze, venenne però bloccate a le confine d'u state fiorendine.

Dante jndr'à 'nu ritratte de Gustave Doré

Cumme membre d'u Consiglie de le Cinde, ha state 'mbrà le promotore d'u discusse provvedimende ca mannò a doje estreme d'a Toscana le cape e le "cape cavede" da le doje faziune. Quiste non fu sulamende 'na disposizione inutile (preste lore turnarene a picche a vote) ma facìe rischià 'nu colpe de state da vanne de le Gnure, ca stavane pe approfittà d'a situazione quanne le Vianghe erane senze leader, ritardanne oltre a misure l'inizie de l'esilie lore. Pò 'u provvedimende attirò sus a le responsabbele, Dante combrese, sia l'odie da vanne nemiche sia 'a diffidenze da le "amice", e da jidde stesse avenìe definite cumme l'inizie d'a rovina soje.

Cu l'invie de Carlo di Valois a Firenze, mannate da 'u Papa cumme teoreche pacere (ma conguistatore de fatte), 'a Repubbleche mannò a Rome 'n'ambasciate cu Dante stesse, accumbagnate da Maso Minerbetti e da 'u Corazza da Signa.

Dante s'acchiave allore a Rome, trattenute cchiù d'u timbe dovute da Bonifacio, quanne Carlo di Valois, a 'u prime preteste, mettìe a ferre e fuèche Firenze cu 'nu colpe de mane. 'U 9 novemmre 1301 Cante Gabrielli da Gubbio avenìe nnomenate Podestà de Firenze, e accumenzanne 'na politeche de sistemateche persecuzione de le eleminde ostile a 'u Papa, ca se resolvìe cu l'uccisione o cu l'esilie de tutte le guelfe vianghe. Cu doje condanne successive, quedde d'u 27 scennare e quedde d'e 10 marze 1302, ca culpirene 'nu sbuènne de esponende de le famigghie de le Cerchie e de le Gherardine, 'u poete avenìe condannate da Cante Gabrielli, in contumace, a 'u roghe e a 'a distruzione de le case. Dante avenìe raggiunde da 'u provvedimende in esilie a Rome e non ge revedìe cchiù Firenze.

Le anne de l'esilie e 'a morte[cangecange 'a sorgende]

Quanne stave in esilie, Dante ha state ospite de diverse corte e famigghie d'a Romagna, 'mbrà le quale le Ordelaffi, signure ghibelline de Forlì, addò probbabbilmende se acchiave quanne l'imberatore Enrico VIII trasìe in Itaglie. Quuà jè possibbele ca ave canusciute le opere d'u famose penzatore ebrèe Hillel ben Samuel da Verona, ca avere muèrte da picche timbe, apprisse ca avere passate a Forlì le urteme anne d'a vita soje.

Apprisse le fallite colpe de mane d'u 1302, Dante, in qaulità de capitane de l'esercite de l'esule, organizzò inzieme a Scarpetta degli Ordelaffi, cape d'u partite ghibelline e signore de Forlì, 'nu tendative nuève de trasè 'n'otra vote a Firenze. L'imbrese, però, none g'avìe furtune: 'u podestà de Firenze, 'n'otre forlivese (nemiche de le Ordelaffi), Fulcieri da Calboli, riuscì a avè 'a megghie jndr'à battagghie de Castel Pulciano.
Dante, deluse, pure ca se ne turnò a Forlì angore jndr'ù 'u 1310-1311 e jndr'à 'u 1316 (date non secure quest'urteme), decedìe de fà "parte pe jidde stesse" e de nò scè cundanne cchiù sus a l'appogge de le ghibelline pe trasè arrete jndr'à cetata soje.

'U chiaute de Dante a Ravenna

Dante spicciò le spustaminde sue a Ravenna, addò acchiò asile jndr'à corte de Guido II Novello da Polenta, signore d'a cetate [5]. Murìe a Ravenna 'u 14 settemmre 1321 de retorne da 'n'ambasciate a Venezia. Passanne da le paludose Valle de Comacchio pigghiò 'a malaria.

Venezia jndr'à quidde timbe ere in attrite cu Ravenne e ere alleate cu Forlì: le storece penzane ca avere state scacchiate Dante pe quedda missione purcé ere amiche de le Ordelaffi, signure de Forlì, e allore ere in grade de acchià cchiù facilmende 'na vie pe comborre le divergenze. Le funerale, in pomba magne, avenèrene ufficiale jndr'à Chiesera de San Frangische a Ravenna. Le ossa sue reposane osce jndr'à cappelle fatte appositamende edificà, sotte 'n'altare piccinne ca porte l'epigrafe in verse latine dettate da Bernardo da Canaccio jndr'à 'u 1366 :

(LA)

«IVRA MONARCHIE SVPEROS PHLAEGETONTA LACVSQVE LUSTRANDO CECINI FATA VOLVERVNT QVOVSQVE SED QVIA PARS CESSIT MELIORIBVS HOSPITA CASTRIS ACTOREMQVE SVVM PETIIT FELICIOR ASTRIS HIC CLAVDOR DANTES PATRIS EXTORRIS ABORIS QVIA GENVIT PARVI FLORENTIA MATRIS AMORIS.»

(ROA–TARA)

«Le deritte d'a monarchie, le cieli e le acque de Flegetonte ('u 'nfirne) visitanne candeve fine ca se vulgerene le destine mie mortale. Siccome ca però l'anema meje scì ospite jndr'à lueche megghie, e angore de cchiù beate arrevò 'mbrà le stelle a 'u Creatore sue, aqquà stoche achiuse, (ije) Dante, esule d'a patria terre, ca generò Firenze, mamme de picche amore.»

(Epigrafe)

Studie[cangecange 'a sorgende]

Se sapene picche cose sus a le studie de Dante. 'A culture dantesche, ca s'avere furmate jndr'à 'nu condeste educative totalmende diverse da quidde attuale, jè recostruibbele, senze ca stonne le date documendarie affidabbele, innanzitutte a partì da le opere. Se ave accussì l'immaggine de 'nu studiose attente de teologgie, felosofije, fiseche, astronomije e retoreche: jndr'à quattre parole, de tutte le discipline d'u Trivium e d'u Quadrivium previste da le scole e da le Universitates medievale.

A ogne mode, jè probbabbele ca 'u poete ave frequendate le studia releggiose e laice de le quale se ave notizie a Firenze. Certe retenene ca Dante ave studiate presse l'Università de Bologne, ma non ge stonne prove de stu fatte. Jndr'à 'nu verse d'a Divina Commedia (Par., X, 133-138) Che, leggendo nel vico de li Strami, silogizzò invidïosi veri, Dante se refèrisce a Rue Fouarre, addò se svolgevane le leziune d'a Sorbona: quiste ha fatte penzà a quacche commendatore, in mode puramende congetturale, ca Dante pò essere ca ha sciute avveramende a Parigge.

Ovviamende, 'a culture ufficiale de le Università ere soprattutte in lènga latine. De conseguenze, 'a culture letterarie de Dante jè basate prengepàlmende sus a l'auture latine: in particolare Virgilio, ca avìe 'n'influenze determinande sus a l'opere dantesche. Dante, comungue, canuscìe certamende 'nu bbuène numere de poete volgare, sia tagliàne ca provenzale.

Jndr'à l'opere sue jè evidende 'u legame cu 'a poesie toscane de Guittone d'Arezzo e de Bonagiunta Orbicciani (cfr. Priatorie, Cande XXIV, 52-62), de Guido Guinizelli e d'a Scole poeteche siciliane - 'na corrende letterarie attive a 'a corte de Federico II, corrende ca se esprimeve in volgare e ca proprie allore stè accumenzave a essere canusciute in Toscana, avenne in Giacomo da Lentini ('u famose "Notaro" d'a citazione precedende) 'u maggiore esponende sue. 'A canoscenze d'u provenzale da vanne de Dante jè ricostruibbele sia da le citaziune condenute jndr'à 'u De vulgari eloquentia sia da le verse provenzale sckaffate jndr'à 'u Priatorie (XXVI, 140-147).

A 'a scelte de Dante de ausà 'a lènga volgare pe scrivere certe opere ponne avè influite assaije proprie le opere de Andrea da Grosseto, letterate d'u Dojecinde ca ausave 'a lènga volgare da jidde parlate, 'u dialette grossetane de l'epoca, pa traduzione de opere prosaiche in latine, cumme le trattate de Albertano da Brescia.[6]

In virtù de le inderesse sue, Dante 'mbarò 'a tradizione de le menestrelle, de le poete provenzale e 'a stessa culture latine, professanne, cumme già ditte, 'na devozione particolare pe Virgilio:

«Tu se' lo mio maestro e 'l mio autore;
tu se' solo colui da cu' io tolsi
lo bello stilo che m'ha fatto onore»

('Nfirne I, 85-87)

Avessa essere sdottolineate ca, duranne 'u Medioevo, le ruvine de l'Imbere Romane decaderene definitivamende, lassanne spazie a 'nu sbuènne de state peccinne: 'a Sicilia, pe esembie, ere tande lundane - culturalmende e politecamende - da 'a Toscana quande 'u ere 'a Provenze. Le stesse reggione, praticamende, non ge condividevane 'na lènghe o 'na culture comune e nemmene putevane usufruì de facile collegaminde. Sus 'a base de ste premesse, jè possibbele penzà ca Dante ere, pe l'epoca soje, 'n'indellettuale aggiornate, acute e cu inderesse, cumme se dicesse osce a die, indernazionale.

'U Stilnove e Beatrice[cangecange 'a sorgende]

Henry Holiday, Dante ingondre Beatrice sus a 'u ponde d'a Sanda Trinità, 1883
Dolce Stil Novo
Pe categorije
Precursure
Guido Guinizzelli
Le Stilnoviste
Guido Cavalcanti - Dante Alighieri
Lapo Gianni - Giuanne Alfani
Dino Frescobaldi - Cino da Pistoia
Portale Letteratura


A diciotte anne Dante ingundrò Lapo Gianni, Cino da Pistoia e apprisse Brunetto Latini: inzieme, tutte lore addevendarene le capescole d'u Dolce Stil Nove. Brunetto Latini cchiù nnande avenìe arrecurdate da 'u poete jndr'à Divina Commedia ('Nfirne, XV, 82) pe quidde ca avère inzegnate a Dante, none cumme 'nu semblece maestre ma cumme une de le cchiù granne luminarie ca signò profondamende 'a carriera soje letterarie e felosofeche: maestre de retoreche, abile compilatore de trattate 'ngiclopedece, 'u duvette accumenzà a 'a letterature cortese provenzale e frangese, scrivenne 'u Tresor proprie in Frange.

Brunetto mette in evidenze 'u rapporte 'mbrà le studie de grammateche (latine) e de retoreche e 'a felosofije amorose cortese, scettanne le base de le inderesse speculative d'u future Dante. Otre studie sonde segnalate, o sonde dedotte da 'a Vita Nuova o da 'a Divina Commedia, pe quidde ca reguarde 'a petture e 'a museche.

A l'età de nove anne Dante se innammurò de Beatrice, 'a figghie de Folco Portinari. Se dice ca Dante ha vedìe sulamende 'na vote e maje le parlò (ma otre versiune se ponne retenè valide ugualmende). Cchiù inderessande però, a parte le condenute biografece puveridde ca onne remaste, jè 'a Beatrice divinizzate e subbliminate d'a Vita Nuova: l'angele ca opere 'a conversione spirituale de Dante sus 'a Terre, 'u studie psicologgeche ca face 'u poete sus a 'u proprie innammoramende. L'indrospezione psicologgeche, l'autobiografisme, scanusciute a 'u Medioevo, uardanne già a 'u Petrarca e cchiù lundane angore, a 'u Rinascimende. 'U nome Beatrice vè pigghie sembre de cchiù, specie jndr'à Divina Commedia, 'n'imbortanza granne e reale, purcè, etimologgecamende parlanne, significhe Portatrice de Beatitudene, tande ca sule sta figure pò purtà Dante lunghe 'u percorse d'u Paradise.

Jè difficile riuscì a capì jndr'à cce cose ha consistite st'ammore, ma quacche cose de estremamende 'mbortande stè accadeve pa culture tagliàne: jè jndr'à 'u nome de st'ammore ca Dante ha date 'a 'mbronda soje a 'u Dolce Stil Novo e vè porte le poete e le scritture a scuprì le teme de l'amore, jndr'à 'nu mode maje accussì enfatizzate apprime.

L'amore pe Beatrice (cumme in mode differende Frangische Petrarca face vedè pa Laura soje) addevende 'u punde de partenze pa formulazione d'a congeziona soje d'u Dolce Stil Novo, 'na congeziona nove de l'amore cortese subblimate da l'indensa sensibbeletà releggiosa soje ('u culte mariane cu le laude arrevate a Dante ausanne le corrende pauperisteche d'u Dojecinde, da le Frangescane a scè nnande), pe pò arrevà a 'a felosofije apprisse 'a morte de l'amate, ca segne simbolicamende 'u distacche da 'a temateche amorose e 'a 'nghianate d'u Somme Poete verse 'a Sapienze, luce abbaggliande e imbenetrabbele ca avvrazze Dio jndr'à 'u Paradise d'a Divina Commedia.

Felosofije e politeche[cangecange 'a sorgende]

Quanne Beatrice murìe jndr'à 'u 1290, Dante cercò de acchià 'nu rifugge jndr'à letterature latine. Da 'u Convivio sapime ca avere lette 'u De consolatione philosophiae de Boezio e 'u De amicitia de Cicerone. Jidde allore se dedicò a le studie felosofece jndr'à le scole releggiose cumme quedda Dumenecane jndr'à Sanda Marije Novella. Pigghiò parte a le dispute ca le doje prengepàle ordene releggiose (Frangescane e Dumenecane) pubblecamende o indirettamende tenèrene a Firenze, le une spieganne 'a dottrine de le mistece e de San Bonaventura, le otre presendanne le teorie de San Tommaso d'Aquino. L'"eccessive" passiona soje pa felosofije cchiù nnande l'avene rimbroverate da Beatrice jndr'à 'u Priatorie.

Dante avère state pure surdate e l'11 sciugne 1289 combattè jndr'à Battagghie de Campaldino ca vedìe une condre a l'otre le cavaliere fiorendine a Arezzo; cchiù nnande, jndr'à 'u 1294, facìe parte d'a delegazzione de cavaliere ca scortò Carlo Martello d'Angiò (figghie de Carlo II d'Angiò) quanne quiste se acchiave a Firenze. Dante stesse cite Carlo Martello d'Angiò jndr'à Divina Commedia (Paradise, Ct. VIII, 31 e Ct. IX, 1).

Opere[cangecange 'a sorgende]

'U cchiù andiche ritratte documendate de Dante Alighieri canusciute, Palazze de l'Arte de le Giudice e Notai, Firenze

Rime[cangecange 'a sorgende]

Pe approfondimende, 'ndruche 'a vôsce Le Rime.

Le rime sonde 'na raccolte mise inzieme e arrengate da editure moderne, ca riunisce 'u comblesse d'a produzione liriche dantesche da le prove sciuvanile a chidde de l'età mature.

Le rime sciuvanile combrennene combonimende ca riflettene le varie tendenze d'a liriche cortese d'u timbe, quedda guittoniane, quedda guinizzelliane e quedda cavalcantiane.
'Mbrà stu gruppe de teste Dante avère scacchiate chidde ca avèrena trasè a fà parte d'a Vita nuova

Vita Nova[cangecange 'a sorgende]

Pe approfondimende, 'ndruche 'a vôsce Vita Nuova.

'A Vita nuova, ca pò essere conziderate 'u cunde de 'nu fatte autobiografeche fatte cumme exemplum, conde d'a vite spirituale e l'evoluzione poeteche de Dante; jè strutturate jndr'à quarandadoje (o trendune[7]) capitole in prose collegate jndr'à 'na storie omogenea, ca spieghe 'na serie de teste poetece comboste jndr'à timbe diverse, 'mbrà le quale onne particolare rilewvanze 'a canzone-manifeste Donne ch'avete intelletto d'amore e 'u sonette famose assaije Tanto gentile e tanto onesta pare.

L'opere jè consacrate a l'amore pe Beatrice e avenìe comboste probbabbilmende 'mbrà 'u 1293 e 'u 1295. 'A combosizione de le rime se pò fà 'nghianà, seconde 'a cronologgie ca Dante dè, 'mbrà 'u 1283 cumme resulte da 'u sonette A ciascun alma presa e apprisse 'u sciugne d'u 1291, anniversarie d'a morte de Beatrice. Pe stabbilì cu 'na certa securezze 'a date d'a combosizione d'u libbre, jndr'à 'u sue inzieme organeche, urtemamende 'a critica jè propensa ca scacchie l'anne 1300, data none superabile, ca corrisponne a 'a morte d'u destinatarie Guido Cavalcanti: "Questo mio primo amico a cui io ciò scrivo" (Vita Nuova, XXX).

St'opere ave avute 'na particolare furtune jndr'à le State Aunìte, addò ha state tradotte da 'u granne felosofe e letterate Ralph Waldo Emerson.

Convivio[cangecange 'a sorgende]

Statue de Dante, mise a 'a Gallerie de le Uffizi, Firenze
Pe approfondimende, 'ndruche 'a vôsce Convivio.

Convivio (1304-1307), da 'u latine Convivium, ca signifeche banghette de sapienze. Jè 'a prime de le opere scritte da Dante subbete apprisse l'allondanamende forzate da Firenze. Jè 'nu prosimetre ca se presende cumme 'n'engiclopedije de le sapere cchiù 'mbortande pe chidde ca volene dedicarse a l'attività pubbleche e civile senze ca ave combiute le studie superiure. Jè scritte in volgare pe essere appunde capite da ce non g'avute 'a possibbeletà in precedenze de canoscere 'a scienze. L'incipit d'u Convivio face capì chiaramende ca l'autore jè 'nu granne canoscetore e seguace de Aristotele; chiste, infatte, avène citate cu 'u termine "'U Felosofe". L'incipit jndr'à stu case spieghe a ce jè revolte st'opere e a che non g'è revolte. Chidde ca non ge onne putute canoscere 'a scienze onne state 'mbedite da doje tipe de mutive:

  • Interne: Malformaziuni fiseche, vizie e malizie
  • Esterne: Cura d'a famigghie, civile e difette de luèche de nascita

Dante retène beate le picche ca ponne partecipà a 'a mense d'a scienze, addò se mange 'u "pane de le angeli", e povere chidde ca se accontendane de mangià 'u cibe de le pechere. Dante nò s'azzette a 'a mense, ma se n'ha fisciute da chidde ca mangiane 'u pastume e ave cugghiute quidde ca cade da 'a mense de l'elette pe ccrejà 'n'otre banghette. A stu convivio avènene invitate sole chidde ca onne state imbedite da mutive esterne, purcé l'otre no ge tènene 'a capacetà de capì.

L'autore alleste 'nu banghette e serve 'na vivande (le combonimende in verse) accumbagnate da 'u pane ('a prose) necessarie pe assimilà l'essenze. Avènene invitate a azzettarse sule chidde ca avèrene state 'mbedite da cure d'a famigghie e civile, invece le pigre se acchiavene a le pide lore pe cogghiere le briciole.

'U stile d'u Convivio[cangecange 'a sorgende]

Dante jndr'à 'u Convivio pronunge 'a prima difese d'u volgare, retènute superiore a 'u latine pe bellezze e nobbiltà. 'A prose d'u Convivio raggiunge 'na solidità sindatteche, 'n'equilibbrie combositive e 'na chiarezze espositive non inferiore a chidde tramannate da 'u latine. Allore Dante fonde 'a prose felosofeche in volgare addò s'ausane assaije le metafore e le similitudine, attraverse le quale l'autore conferisce congretezze e evidenze a le proprie rappresendaziune, pure a chidde cchiù squisitamende teoreche. Le tre teme fondamendale d'u Convivio allore sonde 'a difese d'u volgare, l'esaltazione d'a filosofie, 'u 'ngazzamende atturne a l'essenze d'a nobbiltà, addò se reconnette 'a proposte d'a monarchie universale rappresende da l'imbere e da 'a tradizione romane.

L’epistole a Cangrande[cangecange 'a sorgende]

Strettamende collegate a 'u Convivio jè pure l'epistole a Cangrande della Scala, ca avessa resalì a le anne 'mbrà 'u 1315 e 'u 1317. L’epistole condène 'a dediche d'u Paradise a 'u signore de Verona, ca avere state l'uneche assaije geenrose cu 'u poete. St'opere jè angore cchiù 'mbortande purcè condène le indicaziune pe leggere 'u poeme: 'u suggette ('a condizione de le anime apprisse 'a morte), 'a pluralità de le sienze, 'u titele (ca derive da 'u fatte ca accumenze in mode aspre e triste e se conglude cu 'u liete fine), 'a finalità de l'opere ca non g'è sulamende speculative, ma prateche purcè apponde a luà le vivende da 'u state de miserie pe purtarle a 'a felicitate.

De vulgari eloquentia[cangecange 'a sorgende]

De vulgari eloquentia, 1577
Monumende a Dante in Chiazza Sanda Croce a Firenze (1865)
Pe approfondimende, 'ndruche 'a vôsce De vulgari eloquentia.

Condemboranèe a 'u Convivio 'u De vulgari eloquentia jè 'nu trattate in lènga latine scritte da Dante Alighieri 'mbrà 'u 1303 e 'u 1304. Comboste da 'nu prime libbre indere e da 14 capitole d'u seconde libbre, inizialmende avera essere destinate a combrendere quattre libbre.

Pure affrondanne 'u teme d'a lènga volgare], avenìe scritte in latine purcé le inderlocutore a le quale Dante se revulgìe appartenevane a l'élite culturale d'u timbe, ca forte d'a tradizione d'a letterature classeche riteneve 'u latine senz'otre superiore a qualsiasi tipe de volgare, ma pure pe conferì a 'a lènga volgare 'na maggiore dignità: 'u latine ere infatte ausate sulamende pe scrivere de legge, releggione e trattate 'ndernaziunale, ca erene arguminde d'a massima 'mbortanze. Dante se langiò jndr'à 'n'appassionate difese d'u volgare, dicenne ca meritave de addevendà 'na lènghe illustre in grade de combetere ce none uguaglià 'a lènghe de Virgilio, sostenenne però ca pe addevendà 'na lènghe ca puteve trattà arguminde 'mbortande 'u volgare avera essere:

  • illustre (purcé luminose e allore capace de dà lustre a ce ne face ause jndr'à 'u scritte),
  • cardinale (tale ca atturne a jidde rotassere cumme a 'na porte atturne a 'u cardine, le volgare reggionale),
  • auliche (devendate nobbele da l'ause dotte sue, tande da essere parlate jndr'à reggie),
  • curiale (cumme linguagge de le corte tagliàne, e da essere ausate jndr'à l'atte politece de 'nu sovrane).

Cu ste termine intendeve l'assolute dignità d'u volgare pure cumme lènga letterarie, none cchiù cumme lènghe esclusivamende popolare. Apprisse ca avere ammesse 'a granna dignità d'u siciliane illustre, 'a prima lènghe letterarie assunde a dignità nazionale, passe in rassegne tutte le otre volgare tagliàne acchianne jndr'à l'une certe, jndr'à l'otre otre de le qualitate ca sommate avessera costituì 'a lènga tagliàne.

Dante vede jndr'à 'u tagliàne 'a panthera redolens de le bestiarie medievale, anemale ca face avvicinà 'a preda soje (aqquà 'u scrittore) cu 'u profume sue irresistibbele, ca Dante sende jndr'à tutte le volgare reggionale e in particolare jndr'à 'u siciliane, senze però riuscì maje a vederle materializzarse: manghe in effette angore 'na lènghe tagliàne utilizzabbele jndr'à tutte le reggistre sue, da tutte le strate d'a popolazzione tagliàne. Pe farle assè 'n'otra vote ere allore necessarie pigghià da le opere de le megghie scritture tagliàne, ma assaije de chidde libbre aspettavane angore de essere scritte e, jndr'à stu sienze, 'u trattate de Dante jè 'n'appelle a le dotte lettore cercanne 'na mane da 'a penna lore.

De Monarchia[cangecange 'a sorgende]

Dante (Andrea d'u Castagno, Cicle de le maschele e de le femmene illustre)
Cenotafie de Dante jndr'à Basileche de Sanda Croce a Firenze (sculture de Pitre Lombardo)
Pe approfondimende, 'ndruche 'a vôsce De Monarchia.

L'opere jè divise jndr'à ttre libbre. Jndr'à 'u prime Dante dice d'a necessità de 'n'Imbere universale e autonome, e recanosce stu imbere cumme uneche forme de guverne capace de garandì aunìtà e pace. Jndr'à 'u seconde libbre recanosce 'a leggittimità d'u diritte da l'Imbere da vanne de le Romane. Jndr'à 'u terze e urteme libbre Dante face vedè ca l'autorità d'u monarche jè 'na volontà divine e allore depènde da Dio. Non gìè suggette a l'autorità d'u pondefice.

'A posizione dantesche jè pe cchiù aspette origgenale. Jedde jè in condraste tande cu le sosteniture d'a congezione teocrateche, quande cu le sosteniture de l'autonomie politeche e releggiose de le sovrane naziunale rispette a l'imberatore e a 'u papa.

Commedia[cangecange 'a sorgende]

Pe approfondimende, 'ndruche 'a vôsce Divina Commedia.

'A Comedìa — titele origgenale de l'opere — jè 'u capolavore d'u poete fiorendine e jè considerate 'a cchiù 'mbortande testimonianze letterarie d'a civlità medievale e pure une de le cchiù granne opere d'a letterature universale. Avène definite "comedia" purcé scritte in stile "comiche" ovvere none auliche. 'N'otra inderpretazione se fonde sus a 'u fatte ca 'u poeme accumenze da situaziune chiene de dolore e paura e spicce cu 'a pace e 'a subblimità d'a visione de Dio.

Dante accumenzò a fatià a l'opere atturne a 'u 1300 )(anne giubilare, tande ca jidde date a 'u 17 abbrile de quidde anne 'u viagge sue jndr'à selva oscure) e 'a condinuò jndr'à 'u reste d'a vita soje, pubblecanne le candiche mane a mane ca le combletave. Se onne notizie de copie manoscritte de l''Nfirne atturne a 'u 1313, invece 'u Priatorie avenìe pubblecate jndr'à le doje anne successive. 'U Paradise, accumenzate forse jndr'à 'u 1316, avenìe pubblecate mane a mane ca se combletavane le cande jndr'à l'urteme anne de vite d'u poete.

'U poeme jè divise jndr'à ttre libbre o cantiche, ogne une furmate da 33 cande (tranne 'u 'Nfirne ca ne tène 34, purcé 'u prime face 'a parte d'u proemie a l'indere poeme); ogne cande se combone de terzine de endecasillabe. 'A Commedia vè face 'na rappresendazione ampie e drammateche d'a realtà, assaije lundane da 'a pedande poesie didatteche medievale, ma anghiute de 'na spiritualità crestiane nove ca se mmescke a 'a passione politeche e a le inderesse letterarie d'u poete. Se conde de 'nu viagge immagginarie jndr'à le ttre regne de l'aldilà, jndr'à le quale se proiettane 'u bbuène e 'u cattive d'u munne terrene, combiute da 'u poete stesse, quale "sione" de l'umanità, sotte 'a guide d'a raggione e d'a fede. 'U percorse tortuose e difficele de Dante, addò 'u linguagge addevende sembre cchiù comblesse accussì cumme jidde se avvicine a 'u Paradise, rappresende, sotte metafore, pure 'u difficile processe de maturazione linguisteche d'u volgare illustre, ca se emangipesce da le confine anguste jndr'à le quale l'avere ringhiuse 'u pregiudizie scolasteche medievale. Dante jè accombagnate jndr'à 'u 'Nfirne e jndr'à 'u Priatorie da 'u maestre sue Virgilio; in Paradise da Beatrice e da San Bernardo.

Egloghe[cangecange 'a sorgende]

Pe approfondimende, 'ndruche 'a vôsce Egloghe, Dante Alighieri.

Le Egloghe sonde doje comboneminde de carattere bucoleche scritte in lènghe latine 'mbrà 'u 1319 e 'u 1320 a Ravenna, e fanne parte de 'na corrispondenze cu Giuanne d'u Virgilio, indellettuale bolognese, addò le doje comboneminde vonne e spicciane sotte 'u titele de Egloga I e Egloga III, invece chidde dantesche sonde l'Egloga II e Egloga IV.

Dante jndr'à cultura moderne[cangecange 'a sorgende]

'A vite e l'opere de Dante onne avute 'n'influenze determinande sus 'a costruzione de l'identità tagliàne e cchiù in generale sus 'a cultura moderne. 'Nu sbuènne le scritture e le indellettuale ca onne ausate e condinuane a ausà 'a Commedia e le otre opere dantesche cumme fonde de ispirazione temateche, linguisteche, espressive. Cchiù nnande se pò leggere 'nu panorame sindetiche, organizzate pe periode e pe auture, d'a presenze de Dante jndr'à cultura moderne tagliàne e mundiale.

Letterature tagliàne d'u Novecinde:

  • Jndr'à l'opere poeteche de Eugenio Montale jè frequende assaije 'a riprese de termine e formule d'u Dante liriche e d'u Dante d'a Commedia.
  • 'U poete Mario Luzi ha ausate cchiù vote teme dantesche e in particolare 'priatoriale', pe esembie jndr'à lireche La notte lava la mente.
  • Jndr'à Se questo è un uomo de Primo Levi se iacchiane 'nu sbuènne de rifereminde a 'a discese de Dante jndr'à 'u 'Nfirne; une de le capitole jè pure strutturate cumme 'na riprese d'u viagge de Ulisse jndr'à 'u cande XXVI de 'u 'Nfirne.

Letterature furastiere d'u Novecinde:

  • 'U poete Thomas Stearns Eliot pigghie ispirazione da Dante e a 'u v. 63 d'u poeme La terra desolata traduce letteralmende le verse 56-57 d'u cande terze d'u 'Nfirne: «i' non averei creduto / che morte tanta n'avesse disfatta». 'U passe descrive 'na matine londinese jndr'à quale 'a folle de le crestiane ca vonne a fatià jè associate a l'immaggine dantesche de le ignave.

Sembre jndr'à 'u The waste land, in What the thunder said cite esplicitamende 'u v. 148 d'u cande XXVI d'u Priatorie:"Poi s'ascose nel fuoco che gli affina". Pò riporte le vs. 61-66 d'u XXVII cande d'u 'Nfirne a introduzione d'a poesie The Love Song of J. Alfred Prufrock.

  • Jndr'à 'u cunde L'omnibus celeste 'u scrittore 'nglese Edward Morgan Forster introduce 'nu misteriose personagge «giallastre, da 'a mascelle poderose e da le uecchie infossate», ca «se chiame Dan eccetera» ca guide 'na strane vetture a cavaddere, jndr'à 'a quale se iacchie 'a scritte «"Lasciate ogni baldanza voi ch'entrate"; al che il signor Bons borbottò un: satire intellettualoidi o che so io; e che baldanza era locuzione sbagliata, per speranza.»

'Mbonde a 'nu percorse in munne abitate da le granne personagge d'u mite e d'a poesie, 'u uagnone ca face 'u viagge «avvertì sulla fronte un fresco contatto di foglie. Qualcuno lo aveva cinto di una corona.»[8]

  • 'U poete Ezra Pound avere state 'nu profonde canoscetore d'a poesie dantesche, ca repigghiò jndr'à certe passagge de l'opera prengepàle soje, The Cantos.
  • 'U poete argendine Jorge Luis Borges, conziderate da 'nu sacche, 'u scrittore cchiù 'mbortande d'u novecinde, ammirò 'a Commedia de Dante fine a dicere ca jè 'a megghia opere letterarie de tutte le timbe, l'apice de le letterature. Ha scritte Nove saggi danteschi e ave tenute 'nu sbuènne de conferenze sus a 'u "sacro poema". Jndr'à l'opera soje certe vote traduce de le brane d'a Commedia ca sckaffe jndr'à le poesie cumme jndr'à 'u "Poema conjetural" ca repigghie l'episodie de Bonconte in Priatorie, V.

Note[cangecange 'a sorgende]

  1. «Durante, olim vocatus Dante»
  2. Boccaccio ha state 'mbrà l'otre une de le maggiore commendature trecendesche de l'opera de Dante, e cupiò de pugne sue 'nu sacche de manoscritte d'a Commedia e de le Rime dantesche.
  3. Cesare Marchi, “Dante”, Bèrgame, RCS, 2006, p. 15
  4. 4,0 4,1 4,2 4,3 Cesare Marchi, “Dante”, Bèrgame, RCS, 2006, p. 14
  5. Pare sus a 'nu consiglie dirette d'a mugghiera Caterina.
  6. Frangische Selmi, Dei Trattati morali di Albertano da Brescia, volgarizzamento inedito fatto nel 1268 da Andrea da Grosseto, Commissione pe le teste de lènghe, Bologne, Romagnoli, 1873, Osservazioni, p.389 (25*).
  7. L'edizione critiche tradizionale de Barbi, 1921, conde 42 capitole; quedde de Gorni, 1996, ne rivede 'a suddivisione, e arrive a 31.
  8. E.M. Forster, I racconti, Garzanti, Meláne,1988, pp.37-52

Bibliografije[cangecange 'a sorgende]

'A Bibliografije sus 'a vite e sus a l'opere de Dante jè assaije proprie; normalmende, 'u prime strumende de ricerche jè l'Engiclopedije dantesche, Istitute de l'Engiclopedije Tagliàne, Rome, 1970-1978. Se ponne ausà pure le risorse 'mbormateche, in prime luèche 'a bibliografije consultabbele sus a 'u site d'a Suggettate Dantesche Tagliàne. 'A bibliografije aqquà reportate jè allore espressamende parziale e none sciendifeche.

  • Eugène Aroux, Dante hérétique, révolutionnaire et socialiste, révélations d'un catholique sur le Moyen-Âge (1854)
  • Erich Auerbach, Studi su Dante, Feltrinelli, Meláne 1963 (prime edizione Berlin-Leipzig 1929).
  • Michele Barbi, Problemi di critica dantesca. Prima serie (1893-1918), Sansoni, Firenze, 1934).
  • Vittore Branca, Poetica del rinnovamento e tradizione agiografica nella «Vita Nuova», in «Studi in onore di Italo Siciliano», I, Firenze, Olschki, 1966, pp. 123-143.
  • Alessandro Bausani, Il tema del viaggio celeste come legame fra Dante e la cultura orientale, in «Dantismo russo e cornice europea», II (1989), pp. 241-251.
  • Italo Calvino, Lezioni americane. Sei proposte per il prossimo millennio, Meláne, Garzanti, 1988, (p. 15 su Inf. XIV, 30; p. 16 su Par. III, 123; pp. 81-83 su Purg. XVII, 13-18, 25).
  • Gabriele Carletti, Dante Politico - La felicità terrena secondo il pontefice, il filosofo, l'imperatore. Pescara, 2006.
  • Carmelo Ciccia, Dante e Gioacchino da Fiore, Pellegrini, Cosenza, 1997.
  • Carmelo Ciccia, Allegorie e simboli nel Purgatorio e altri studi su Dante, Pellegrini, Cosenza, 2002, ISBN 88-8101-114-X.
  • Gianfranco Contini, Un' idea di Dante: saggi danteschi, Torino, Einaudi, 1970 (1), 2001.
  • Etienne-Jean Delécluze, Dante et la poésie amoureuse, 1854
  • Gabriella Di Paola Dollorenzo, Lo stilo puntuto - Percorsi della Commedia di Dante, Edizioni Studium, 2005.
  • Claude Fauriel, Dante et les origines de la langue et de la littérature italiennes, cours fait à la Faculté des lettres de Parigge, 1854
  • Étienne Gilson, Dante et la philosophie, Vrin (1939, 4ème éd. 2002)
  • René Guénon, L’Ésotérisme de Dante, Charles Bosse (1925), Gallimard (1957, regolarmente rieditata).
  • Louis Lallement, Dante, maître spirituel (3 tomes), Maisnie Trédaniel (1984, 1988, 1993).
  • Giorgio Inglese, L'intelletto e l'amore. Studi sulla letteratura italiana del Due e Trecento, La Nuova Italia, Firenze, 2000.
  • Kurt Leonhard: Dante. Mit Selbstzeugnissen und Bilddokumenten, Rowohlt, Reinbek 1998, (Rowohlts Monographien; Bd. 167) ISBN 3-499-50167-8
  • Didier Ottaviani, La philosophie de la lumière chez Dante, Honoré Champion, 2004.
  • Bruno Nardi, Dante e la cultura medievale. Nuovi saggi di filosofia dantesca, Laterza, Bari, 1942.
  • Giorgio Padoan,Introduzione a Dante, Sansoni, Firenze, 1975.
  • Horia-Roman Patapievici,Gli occhi di Beatrice, Bruno Mondadori, Meláne, 2006.
  • Ulrich Prill: Dante, Metzler, Stuttgart 1999, (Sammlung Metzler; Bd. 318), ISBN 3-476-10318-8
  • Giambattista Salinari, Il comico nella Commedia, in «Belfagor», 10 (1955), pp. 623-641.
  • Gennaro Sasso, Dante. l'Imperatore e Aristotele, ISIME, Rome, 2002.
  • Charles S. Singleton, Viaggio a Beatrice, Il Mulino, Bologne 1968.
  • Philippe Sollers, La Divine Comédie, Gallimard, 2002
  • Mario Tobino: "Biondo era e bello", Mondadori, 1998.
  • Giuseppe Toffanin, Perché l’Umanesimo comincia con Dante, Bologne, 1967.
  • Aldo Vallone, Storia della critica dantesca dal XIV al XX secolo, Vallardi-La Nuova Libraria, Padova, 1981.
  • Winfried Wehle: Dichtung über Dichtung. Dantes 'Vita Nuova': Die Aufhebung des Minnesangs im Epos, Fink, München 1986.

'Ndruche pure[cangecange 'a sorgende]

Otre pruggette[cangecange 'a sorgende]

Condrolle de autoritàVIAF (EN97105654 · ISNI (EN0000 0001 2144 6210 · SBN (ITENCFIV008732 · BAV (ENITJA495/345466 · CERL (ENcnp01453940 · Europeana (ENagent/base/59792 · ULAN (EN500265888 · LCCN (ENn78095495 · GND (DE118523708 · BNE (ESXX1153531 (data) · BNF (FRcb118985852 (data) · J9U (ENHE987007260382005171 · NSK (HR000001650 · NDL (ENJA00437214 · CONOR.SI (SL6182499 · WorldCat Identities (ENlccn-n78095495

Collegaminde fore a Uichcipèdie[cangecange 'a sorgende]

Dante Alighieri (1265 - 1321)
Opere in latino: De vulgari eloquentia - De Monarchia - Egloghe - Epistole
Opere in volgare: Vita Nuova - Le Rime - Convivio
Divina Commedia: Inferne - Priatorie - Paradise

Template:Letteratura italiana