Denis Diderot

Da Uicchipèdie, 'a 'ngeclopedije lìbbere.

«Soltanto la presenza dell'uomo rende interessante l'esistenza degli esseri(...). L'uomo è il termine unico dal quale occorre partire e al quale occorre far capo, se si vuol piacere, interessare, commuovere, perfino nelle considerazioni più aride e nei particolari più secchi.»

(Denis Diderot, Encyclopédie, a 'a vôsce "Enciclopedia")

Denis Diderot

Denis Diderot (Langres, 5 ottommre 1713 – Parigge, 31 luglie 1784) ha state 'nu felosofe, enciclopedista e screttore frangese ; ha state une de le massime rappresendande de l'Illuminisme e promotore e editore d'a Encyclopédie, addò avìe, inizialmende, l'imbortande collabborazzione de d'Alembert, ca però a le prime difficoltà cu 'a cenzure (apprisse a 'a condanne de L'esprit de Helvétius, pure jidde collabboratore) se retire. Diderot, allore, porte nnande, quase da sule, l'imbrese 'mbonde a l'assute de le prime e doje volume.

Biografije[cangecange 'a sorgende]

'A famigghie, borghese e cattoleche, relativamende mise bbone a turnise, vuleve ca jidde avesse fatte 'a carriere de le privete o quedda giurideche ma, 'u uagnone Denis non ge se ne futteve ninde nè sus 'a prima carriere e manghe sus 'a seconde. Apprisse ca avère studiate presse 'u collegge gesuite d'a cetate addò avère nate, se ne scìe a Parigge pe se iscrivere a l'Università; e quanne spicciò, jndr'à 'u 1732 se pigghjiò 'u titele de magister artium.

Senze 'nu precise indirizze de carriere, Diderot se adattò a le cchiù diverse fatije. Facìe pure 'u scrivane pubbleche e precettore, frequendanne, cumme a 'nu sbuenne de otre uagnune bohémiem, le salotte e le caffè addò circolavane le idee illuministeche e libbertine. De stu periode ète 'a segnalazione a 'a polizie cumme "uagnone pericolose" pe le idee sue ca sonde blasfeme e condre 'a releggione. A Parigge canuscìe 'n'otre provingiale cumme a jidde, Jean-Jacques Rousseau, e cu jidde costruì 'n'indense quande burrascose rapporte. 'U sodalizie 'mbra ierte e vasce se scuasciò a 'nu certe punde purcè Rousseau se sendì "tradite" da le amice illuministe ca non ge condividevane le idee sue, combrese Diderot.

Diderot studiò 'u greche e 'u latine, medicine e musèche, guadagnanne da vivere cumme traduttore e trasenne accussì in condatte cu auture e idee da addò pigghiò 'nu sacche de ispiraziune. 'U spirite sue vulcaniche e decisioniste addevenìe 'mbortande quanne jidde vulè ccu devendò 'nu leader d'u movimende illuministe.

Jndr'à 'u 1745 'ngondrò pa prima vote Condillac; jndr'à 'u stesse anne traducìe 'u Saggio sus 'a virtù e sus a 'u merite de Anthony Ashley Cooper, III conde de Shaftesbury,d'u quale ammirò le idèe de tollranze e de libbertà. Cchiù nnande, 'nzieme a François-Vincent Toussaint e a Marc-Antoine Eidous, fatiò a 'a versiona frangese d'u Dictionnaire universel de medicine (Parigge 1746-1748) d'u mideche 'nglese Robert James.

Sotte a sta 'nfluenze se collochescene le Pensées philosophiques (Penzire filosofece) d'u 1746, de indonaziuone deiste, 'A sufficienze d'a releggione naturale e 'a passeggiate d'u scettiche d'u 1747, tutte assaije proprie critice verse 'a superstizione e l'intolleranze. Resalene a 'u 1748 'u romanze libbertine Le gioielle indiscrete e a 'u 1749 'a Lettera sus a le cecate a ause de colore ca vedene de 'ndonazione sensiste e materialiste.

Già a sta prima rassegne de titele (a le quale vonne aggiunde pure certe sagge de matematèche) lasse 'ndravedè doje caratteristeche fondamendale d'a personalità indellettuale d'u filosofe, cioè 'a grannenezze de le inderesse sue - ca scevene da 'a filosofije a 'a biologije, da l'estetiche a 'a letterature - e 'a flessibbilità de le genere de scritture da jidde praticate, particolarmende congeniale a le carattere mobele, apirte e dialogeche d'u penziere sue.

Diderot avenìe ingarcerate jndr'à 'u Castelle de Vincennes pe certe scritte ca facìe, giudicate sovversive, 'u granne penzatore passe cinghe mise de priggione ca non ge sonde proprie tuèste tuèste, da 'u 22 luglie a 'u 3 novemmre 1749.

Jndr'à 'u frattimbe avère accumenzate 'a granna avvendure de l''Encyclopédie, addò Diderot fatiò pe cirche 'nu quindicennie. De st'opere, Diderot, addevende 'u cchiù 'mbortande condrebbutore, vedenne jndr'à jedde 'na irrinungiabbele battaglie politeche e culturale e sostenendola in pratiche da sule, apprisse 'a l'abbandone de Alembert Jean-Baptiste Le Rond ditte Jean d'Alembert jndr'à 'u 1759.

A smerse, Diderot, non ge vè dè le scritte sue a 'u pubbleche, accussì 'nu sbuenne de scritte sue remanene scunnute e scanusciute fore da le circhele de le filosofe, pe avenè pubblecate sulamende apprisse 'nu sacche de decennie da 'a morta soje (certe addiritture apprisse 'a seconda uerra mondiale).

Appartènene a stu periode, 'a pubblecazione de l'Encyclopédie ca spicce definitivamende sulamende jndr'à 'u 1773, ote 'mbortande opere, 'mbrà le quale se ponne arrecurdà le fondamendale sagge filosofece L'inderpretazzione d'a nature, (1753) e 'u Sogne de d'Alembert (1769), le romanze 'A monaca (1760) e Jacques 'u fataliste e 'u padrone sue (1773), 'u dialoghe 'U nepote de Rameau (1762); le opere tiatrale 'U figghie naturale e L'attane de famigghie (1758), e pò pure 'u trattate La poésie dramatique, mendre 'u Paradosse sus a l'attore ète angore osce a die une de le opere cchiù 'mbortande sus a l'arte d'a recitazzione.

Diderot svolgìe 'nu ruole 'mbortande pure jndr'à storie d'a critica d'arte e jndr'à storie de l'arte. St'urtema discipline nasce 'ndorne a l'anne trende d'u sechele de le lume, condemboraneamende a 'a storie d'a letterature promosse da le protestande rifuggiate in Olande e da le benedettine de Saint-Maur. Diderot condrebbuisce aprenne 'na strade ca ne porte a tutte 'mbonde a Baudelaire[1], putenne avè accesse a 'a petture d'u XVI e XVII sechele presende jndr'à le collezziune d'u duca d'Orléans a 'u Palais Royal, jndr'ò le collezziune de de La Live de Jully in rue Richelieu, eppure jndr'à le collezziune de l'amiche barone d'Holbach.

Diderot ète ìu prime a riunì 'u punde de viste tecniche e quidde estetiche jndr'à critica d'arte soje ca jè raccolte prengepalmende jndr'à serie de 'mbressiune ca jidde conzegne in forme epistolare in occasione de le esposiziune pariggine - le Salons - a 'a Correspondance Littéraire de l'amiche Grimm. 'U Salon, ca apprime se faceve ogne anne, e pò ogne doje anne da 'u 1746 a 'u 1781 ète 'n'esposizione de petture ca se iapre a 'u mattine d'u sciurne d'a feste d'u Re, San Luigge, 'u 25 aguste e ca dure cchiù o mene 'mbonde a 'a fine de settemmre. L'endrate è gratis.

Ce 'u resocondo diderottiane d'u Salon d'u 1759, 'u prime redatte da Diderot pa Correspondance Littéraire, otre no jè ca 'n'artichele de 'na quindicine de pàggene, a partè da 'u 1761 e da 'u 1763 ste lettere addevènene 'u terrene sus a 'u quale Diderot formulesce certe prengipie estetice sue cchiù 'mbortande, lassanne a cchiù vanne riflessiune filosofeche storeche e morale.[2]

'A vite private de Diderot ha state assije indendse, libbere e focalizzate atturne a cendre affettive de granne 'mbortanze cumme 'a famigghie - se 'nzurò jndr'à 'u 1743 cu 'na camiciaie, Antoinette Champion ca tutte chiamavene Nanette, da sta aunìone nascì 'na figghie assaije amata e, partenne da 'u 1756, l'amiche e amande Sophie Volland. De stu'urtema relazione ne reste 'nu epistolarie de granne valore, a parte de inderesse bibliografiche, pure de inderesse letterarie e storeche (sta storie d'ammore ète 'u teme d'u romanze Die Philosophin de Peter Prange, tradotte in tagliàne cu 'u titele picche adatte: 'U felosofe e 'a libbertine, Mondadori 2006. ISBN 88-04-56227-7).

Jndr'à 'u 1762, l'imberatrice Caterine II de Russia accattò 'a bibblioteche de Diderot, ca ne mandenìe l'ause e 'na rendite cumme bibliotecarie. 'Mbrà 'u 1764 e 'u 1765 canuscìe Laurence Sterne e David Garrick.[3] Jndr'à 'u 1773 'u felosofe se ne scìe a San Pitreburghe, addò stennìe, pe l'imberatrice, 'nu sacche de pruggette de riforme d'a suggettate e de l'istruzione.

Avìe 'na brutta botte quanne murìe Sophie, l'amande, jndr'à 'u febbrare 1784 e 'u 31 luglie d'u stesse anne Diderot, tande addulurate, more a Parigge. L'autopsia, ca avenìe fatte seconne 'a volondà espressa da 'u stesse Diderot, decìe ca 'a colpe d'a morte ere l'ipertrofie cardiache, jidde murìe mendre ca se stè mangiave 'na comboste de cerase, jndr'à 'u quaertiere de Saint-Roch addò stave 'nu prevete ca ere disposte a brucarle cristianamende e, non ere facile a acchiarne une viste 'u tipe de penzire ca tenève Diderot. Apprisse 'a morte de Diderot, le manoscritte sue e le volume d'a bibblioteca soje avenèrene trasferite a San Pitreburghe.

Filosofije[cangecange 'a sorgende]

'A filosofije de Diderot pò essere conziderate cumme a une de le cchiù comblesse e particolare de l'illuminisme. Aprite a 'u progresse e a 'u future jndr'à ogne elemende sue, ere laiciste e cu tendenze ateisteche, case rare jndr'à 'u panorame illuministe addò dumenave 'u Deisme, sostenute da l'otre doje granne illuministe frangise, Voltaire e Rousseau. Diderot avène conziderate 'nu poligrafe purcè jidde se occupave e avère scritte teste su le cchiù varie aspette d'a culture. Da 'u romanze a 'u sagge sciurnalisteche, da 'a museche a 'a petture, e in filosofije da l'ontologgie a l'estetiche.

Traduziune tagliàne[cangecange 'a sorgende]

  • Opere filosofiche, a cura di P. Rossi, Meláne, Feltrinelli, 1963
  • I gioielli indiscreti, a cura di Glauco Natoli, Firenze, Sansoni 1966
  • Scritti politici, a cura di F. Diaz, Torino, Utet 1967
  • Commento alla Lettera sull'uomo di Hemsterhuis, a cura di Mirella Brini Savorelli, Bari, Laterza 1971
  • Saggio sui regni di Claudio e Nerone e sui costumi e gli scritti di Seneca, con una nota di L. Canfora, Palermo, Sellerio 1987
  • Teatro, a cura di L. Binni, Meláne, Garzanti 1988
  • Saggi sulla pittura, a cura di Massimo Modica. Palermo, Aesthetica, c1991
  • L'uomo e la morale, a cura di V. Barba, Pordenone, Studio Tesi 1991
  • Therese philosophe, attribuito a Denis Diderot; prefazione di Riccardo Reim. Roma, Lucarini, c1991
  • I gioielli indiscreti; con Justine, o Le disgrazie della virtù del Marchese de Sade. Sesto San Giovanni, A. Peruzzo, c1991
  • L' uccello bianco: racconto blu, traduzione di Anna Tito, 2. ed. Palermo, Sellerio, 1992
  • Jacques il fatalista e il suo padrone, introduzione di Michele Rago; traduzione di Glauco Natoli. Roma, L'Unità; Torino, Einaudi, stampa 1992
  • Il nipote di Rameau. Jacques il fatalista e il suo padrone, a cura di Lanfranco Binni, Meláne, Garzanti 1993
  • Ritorno alla natura: Supplemento al Viaggio di Bougainville; a cura di Antonio A. Santucci. Bari, Laterza, 1993
  • Il nipote di Rameau. Vimercate, La spiga, c1994
  • Il sogno di D'Alembert, intr. B. Craveri, Meláne, Rizzoli 1996
  • Ricerche filosofiche sull'origine e la natura del bello a cura di Massimo Modica. Gaeta, Bibliotheca, c1996
  • Pensieri filosofici, a cura di T. Cavallo, Pisa, Jacques e i suoi quaderni, 1998
  • Lettera sui ciechi per quelli che ci vedono; a cura di Mirella Brini Savorelli. Firenze, La nuova Italia, 1999
  • Mystification, o La storia dei ritratti; prefazione di Daria Galateria. Meláne, Archinto, [2001]
  • Tre racconti; a cura di Ida Cappiello. Macerata, Liberilibri, [2001] (Tène: Questa non e una novella, Madame de la Carliere, Supplemento al Viaggio di Bougainville)
  • Pensieri sull'interpretazione della natura ai giovani che si dispongono allo studio della filosofia naturale. Rome, Aracne, 2004
  • "La Monaca"; Trad. di E. K. Imberciadori. Titele origginale La Religieuse Garzanti editore s.p.a. 1978, 1981.

Bibliografije[cangecange 'a sorgende]

  • E.Callot, Six philosophes français du XVIII siècle, Annecy 1963.
  • A.M.Wilson, Diderot: Gli anni decisivi, Meláne, Feltrinelli 1984.
  • Franghe Venturi, Le origini dell'Enciclopedia. Torino, Einaudi, 1946
  • Paolo Casini, Diderot «philosophe». Laterza, Bari, 1962
  • Mario Bonfantini, Introduzione alla lettura di Diderot. Torino, S. Gheroni e C., 1963
  • Denis Diderot, Opere filosofiche, a cura di P.Rossi, Meláne, Feltrinelli 1963
  • Paolo Alatri, Voltaire, Diderot e il "partito filosofico". Messina-Firenze, D'Anna, stampa 1965
  • D'Aquino, Pascale. L' enciclopedismo e l'etica del Diderot. Salerno, Verso il 2000, 1965
  • Arthur M. Wilson, Diderot. Gli anni decisivi 1713-1759. Meláne, Feltrinelli, 1969
  • Paolo Alatri, Diderot: un letterato dall'assolutismo illuminato al populismo democratico. Messina, IPOS, 1972
  • Arthur M. Wilson, Diderot, L'appello ai posteri. Meláne, Feltrinelli, 1973
  • Frangische Piselli, L'orologio vivente e il paradosso dell'immobile : studio su Denis Diderot. Meláne, Celuc, 1974
  • Herbert Dieckmann, Il realismo di Diderot. Rome-Bari, Laterza, 1977
  • Andrea Calzolari, Il teatro della teoria: materialismo e letteratura in Diderot. Parma-Lucca, Pratiche, 1977
  • Armando La Torre, Diderot, nostro contemporaneo: la fondazione della critica materialistica e della sociologia dell'arte. Rome, Bulzoni, c1977
  • Cesare Colletta, Sta scritto lassù: saggio su Jacques le fataliste di Diderot. Napoli, Liguori, 1978
  • Renata Mecchia, Le teorie linguistiche e l'estetica di Diderot. Rome, Carucci, 1980
  • Lynn Salkin-Sbiroli, Il senso del nonsenso. Cosenza, Lerici, 1980
  • Rino Cortiana, Il viaggio, gli amori e il duello: sistema del passato e sistema illuministico in Jacques le fataliste di Diderot. Venezia, Cafoscarina, 1983
  • Giuseppe Scaraffia, Scritti su Diderot: tra mistificazione e utopia. Rome, Bulzoni, 1983
  • Isa Dardano Basso, La ricerca del segno: Diderot e i problemi del linguaggio. Rome, Bulzoni, 1984
  • Denis Diderot, La passeggiata dello scettico, a cura di M.Brini Savorelli, Meláne, Serra e Riva 1984
  • Enrico De Angelis: Più lumi: Spinoza, Montesquieu, Rousseau, Diderot, Haydn. Pisa, Servizio Editoriale Universitario, 1986
  • Diderot : il politico, il filosofo, lo scrittore, scritti di A. Becq ... [et al.]; a cura di Alfredo Mango; prefazione di Paolo Alatri. Meláne, F. Angeli, 1986 (Atti del Convegno tenuto a Bra nel 1984)
  • Massimo Modica, Il sistema delle arti: Batteux e Diderot. Palermo, Centro internazionale studi di estetica , 1987
  • Marie Angelique Vandeul, Diderot, mio padre; a cura di Giuseppe Scaraffia. Palermo, Sellerio, 1987
  • Franco Venturi, Giovinezza di Diderot. Palermo, Sellerio, 1988
  • Denis Diderot, Siamo tutti libertini: lettere a Sophie Volland, 1759-1762; a cura di Marina Premoli. Meláne, R. Archinto, 1990
  • Denis Diderot, Dialoghi filosofici, a cura di M. Brini Savorelli, Firenze, Le Lettere 1990
  • Fabio Scotto, Le neveu de Rameau di Denis Diderot : analisi socio-critica. Meláne, Cooperativa libraria I.U.L.M., 1992
  • Gianfranco Dioguardi, Dossier Diderot. Palermo, Sellerio, 1995
  • Denis Diderot, Interpretazione della natura, a cura di P. Omodeo, Rome, Editori Riuniti 1995
  • Domenico Grimaldi, Diderot politico e moralista dell'Encyclopedie. L'Aquila, Japadre, 1997
  • Massimo Modica, L' estetica di Diderot : teorie delle arti e del linguaggio nell'età dell'Encyclopedie. Rome, A. Pellicani, 1997
  • Michela Landi, Rerum novus nascitur ordo : decadenza e poetica del francese nella Lettre sur les sourds et muets di Diderot. Pisa, ETS, 2003

Note[cangecange 'a sorgende]

  1. Scritti sull'arte, tr. it. Torino, Einaudi, 1992.
  2. Esiste jndr'à le Salons diderottiane 'na splendide edizione curate da Jean Seznec (Oxford, 1975-1983) ca affianghe a 'u teste diderottiane 'a riproduzione de le opere d'arte citate rindracciabbele. 'N'edizione cchiù accessibbele occupesce 'u IV tome de le Oeuvres curate da L. Versini, Parigge. Laffont, 1996, pp. 171-1005.
  3. Vicinze Barba, 'Ndroduzione a Denis Diderot, L'omme e 'a morale, ed. Studio Tesi, Pordenone, 1991, p. LXIV.

'Ndruche pure[cangecange 'a sorgende]

Otre pruggette[cangecange 'a sorgende]

Condrolle de autoritàVIAF (EN54146831 · ISNI (EN0000 0001 2133 370X · SBN (ITENCFIV006225 · BAV (ENITJA495/72032 · CERL (ENcnp01270874 · Europeana (ENagent/base/191 · ULAN (EN500220298 · LCCN (ENn79081610 · GND (DE118525263 · BNE (ESXX880448 (data) · BNF (FRcb11900134f (data) · J9U (ENHE987007260466505171 · NSK (HR000035745 · NDL (ENJA00437879 · CONOR.SI (SL12351587 · WorldCat Identities (ENlccn-n79081610